Expoziție Maskar în cadrul festivalului Ideo Ideis

1 Aug 2015

Pe data de 6 august 2015, ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alexandria va avea loc vernisajul expoziției Maskar.

În cadrul expoziției sunt expuse povestiri ale participanților de la atelierele de teatru comunitar, fotografii din cadrul atelierelor de dezvoltare personală și teatru comunitar, dar și din cadrul documentării de pe teren realizată de echipa de management împreună cu artiștii, istoricii locali și dramaturgul Mihaela Mihailov, instalația fiind acompaniată muzical de o piesă pe care muzicianul proiectului, Jak Neumann, a compus-o împreună cu elevii din Turnu-Măgurele.

În cadrul vernisajului se vor prezenta obiectivele, scopul și activitățile proiectului Maskar, dar și rezultatele de până acum.

Intrarea este liberă!